CAZUL INGINERULUI PARDOS
Mineritul, ca în orişice altă meserie există acei conducători tehnici numiţi; ingineri.
Inginerul miner este cel care din birou dirijează de la un fel de pupitru nevăzut anumiţi factori tehnici. Inginerul dă anumite dispoziţii care concordă cu anumite stări de lucru din subteran. Următorii pe cale ierarhică sunt maiştrii, artificierii, minerii. Fiecare răspunde funcţie de locul său în ierarhia minei.
Inginerul PARDOS Vasile era conducătorul tehnic al unui sector minier de producţie. Avea destulă experienţă şi nu avusese în activitatea sa evenimente deosebite. Inginerul era căsătorit de ceva vreme şi nimic nu părea să zdruncine căsătoria sa. Iată însă că într-o noapte la schimbul trei se petrecu un accident la sectorul pe care inginerul PARDOS îl conducea. Un abataj se surpase şi au rămas închişi în el trei muncitori. Un al patrulea care plecase după un mecanic de intervenţie nu era la locul surpării. La întoarcere a constatat avaria. A dat alarma. Maistrul de revir şi cel principal au fost anunţaţi. S-au adus imediat echipe de intervenţie şi s-a evaluat situaţia. Surparea se produsese la vreo câţiva metri buni de frontul de lucru şi se părea că nu erau afectaţi muncitorii din frontul de lucru. Totuşi altul era adevărul. Nu se ştia cum de se surpase galeria din spatele frontului de lucru. Fiind anunţat şi inginerul Pardos, a venit si el de urgenţă la faţa locului. Măsurile dispuse şi coordonarea echipelor de intervenţie a făcut ca totul să decurgă bine, chiar foarte bine. Cei trei rămaşi în frontul de lucru au fost găsiţi nevătămaţi, chiar şi ei contribuiseră la remedierea avariei. De fapt ce se întâmplase? Ajutorul miner a manevrat maşina de încărcat cu pneuri greşit, si a dărâmat câteva armături din lemn într-o zonă cu roci slabe. Ancheta accidentului a scos la iveală că era un simplu accident evitabil de care se făcea vinovat cel care manevrase maşina de încărcat. Dar tocmai cel vinovat a dat o declaraţie şoc, cum că inginerul Pardos le spusese că să monteze armături cu un anumit fel de lemn, care era subdimensionat. Astfel că după terminarea anchetei inginerul a fost trimis în judecată şi arestat! Toată lumea era mirată , chiar surprinsă. Dar viaţa mergea înainte. Cei care cunoşteau familia inginerului o întrebau pe soţia acestuia dacă a intervenit pentru elucidarea cazului? Întotdeauna aceasta răspunde cu seninătate că i se va da drumul căci este nevinovat, spunea ea. Ea spunea un adevăr, însă soţul ei rămânea după gratii. Cei din conducerea minei încercaseră să afle mai multe despre această misterioasă arestare! Dar de fiecare li se dădea acelaşi obişnuit răspuns că se fac cercetări. Mai mult nimeni nu putea afla. Cel mai interesant fapt concret, era că soţia inginerului Pardos dispăruse din localitate! Mai mult vânduse apartamentul unei persoane din altă localitate. Nimeni nu aflase de acest lucru! Timpul a trecut şi inginerului i s-a dat drumul din arest. La ieşire a fost chemat la comandantul miliţiei locale, acesta un maior destul de tânăr i-a înmânat inginerului o scrisoare plină de scuze, şi o hotărâre judecătorească prin care mina era obligată să-i plătească salariul cuvenit pentru timpul cât a stat în arest. Desigur că inginerul era foarte contrariat despre ceea ce i se întâmplase!
De la centrul de raion unde fusese arestat trebuia să meargă cu autobuzul. Dar era timpul când plecau autobuzele cu muncitorii din schimbul doi. S-a urcat în autobuz, şi muncitorii au început să-l salute. Ajuns în localitatea unde îşi avea sediul mina, s-a dus întins la apartamentul său să-şi vadă soţia. Ajuns în faţa uşii apartamentului a scos cheile fără să observe că nu mai era broasca yalle pentru care avea el cheile! Apăsând pe butonul soneriei a auzit o alta melodie. Atunci cineva a ieşit în uşa apartamentului, a apărut un bărbat întrebându-l pe cine caută. Inginerul a rămas şi mai surprins! Acesta era apartamentul lui. Omul din uşă i-a spus că de ceva timp el este proprietarul acelui apartament, pe care îl cumpărase prin intermediul unui notar, şi pur şi simplu el plătise, şi semnase actele de cumpărare. Inginerul nu mai ştia ce să creadă. A plecat mai mult decât dezolat.